joi, 26 septembrie 2013

"Secrete arzătoare" ep. XIX

 Ca secretar general şi şef al corpului de control al asociaţiei de locatari, Viorin nu avea nimic de făcut şi nimic de controlat cu adevărat. El trebuia doar să mimeze activitatea, cu acea morgă de om teribil de ocupat şi copleşit de volumul uriaş de muncă pe care nimeni n-o făcea, deci nici el. Andrei, administratorul, el făcea şi desfăcea toate în asociaţie, sub discreta supraveghere a preşedintelui ei, Nelu, cel alintat între prieteni Cucuvelu’, din cauza situaţiei financiare în care adusese asociaţia. Viorin şi-a luat foarte în serios rolul de slugă greţos de servilă. Pentru a fi băgat în seamă (dar şi pentru a i se băga… în seamă) de către Andrei şi pentru ca acesta să-i aprecieze componenta feminină a personalităţii sale, proaspătul "nimic-șef" mergea după ţigări şi, în general, împlinea toate misiunile murdare cu care îl însărcina acesta. Nu, nu avea multe de făcut… În principal, Viorin avea de controlat toată activitatea asociaţiei, dar asta doar formal şi trebuia să nu vadă nimic din ceea ce putea aduce atingere șmenurilor lui Andrei şi compania.

De această sarcină, Viorin s-a achitat exemplar, dovedind că e un "tovarăş de nădejde", "credincios partidului" şi un tip care înţelege că şefii săi ştiu mai bine ce e util pentru asociaţie ; mai bine chiar decât membrii înşişi. Pentru că nu trebuia să vadă, nici n-a văzut, deşi a controlat de ochii lumii, nici cum Andrei făcea "maradona" tablourilor şi nici cum el era implicat în spolierea la sânge a banilor asociaţiei de locatari. Andrei era un ţigan inteligent şi cu idei, din păcate doar idei de îmbogăţire personală şi de grup, dar nimic pentru asociaţie. Îi venise ideea cu "maradona" şi n-a ezitat s-o pună în practică. Pentru a nu "lasă urme" când lua o şpagă grasă, Andrei a imaginat o schemă interesantă şi aproape infailibilă : locatarul care aştepta să primească un post, o funcţie sau un contract, mergea la un prieten mai cu stare, lua de la el cu împrumut un tablou de valoare şi i-l făcea cadou administratorului. Acesta îl lua, i-l dădea unui apropiat care îl baga la licitaţie, la casa de licitaţii ce-i aparţinea fiicei unui vechi tovarăş de partid. Acolo se prezenta un singur licitator, chiar acel locatar care îi dăduse lui Andrei tabloul, "licita", plătea tabloul şi îl ducea înapoi de unde îl împrumutase. În acest fel, banii locatarului ajungeau "curaţi" la administrator, iar acesta îi dădea contractul promis. Fireşte, asociaţia pierdea bani grei, dar lui Andrei şi "petentului" le creşteau averile ca Făt-Frumos şi nimeni nu putea reclama ceva. Viorin ştia schema, dar nu era capabil s-o "descopere", oricât ar fi verificat ; ştia că în curând va veni şi rândul lui la luat comisioane şi fremăta de emoţie, închizând ochii la matrapazlâcuri într-un mod cât se poate de profesionist.

Până să-i vină rândul la comisioane, Viorin trebuia să se mulţumească deocamdată să fie luat în alcov, pe rând, de către Andrei, Dudu şi toţi ceilalţi. Ca să merite funcţia, tânărul secretar s-a gândit, ispitit şi de către inventiva sa mamă, la o manieră de a-şi croi un drum în viaţă după modelul mentorului sau, Andrei. Mama i-a amintit că Nadinei, cea care îl găzduise la Paris, ar fi trebuit să i se retrocedeze vila unchiului ei de la Poiana Caprei, dar că legea încă o împiedica să intre în posesia casei. Lui Viorin i s-a părut o excelentă idee să meargă la Nadine şi să-i propună să încheie un contract fictiv care să-i dea lui posibilitatea de a intra în posesia vilei, pe care ulterior, promitea el, i-o va restitui în aceeaşi manieră. I-ar fi mulţumit astfel femeii care îl adăpostise pe vremea când el era doar un infractor ce fugea de braţul lung al legii. Femeii i s-a părut dubioasă oferta, cu atât mai mult cu cât contractul nu cu el urma să-l facă, ci tocmai cu mătuşa lui, sora mamei, dar s-a gândit că Viorin era acum şeful tineretului comunist şi nu se va preta la vreo şmecherie golănească. Uitând trecutul la insistenţele mamei derbedeului, Nadine a semnat contractul cu mătuşa lui Viorin şi toată lumea a plecat acasă. Cum promisese, Viorin s-a descurcat şi a luat vila pe care a trecut-o, aşa cum discutaseră deja, în proprietatea familiei sale, cea care niciodată nu avusese mai mult de un apartament în Blocul Roşu, cel făcut de sovietici (ce vremuri, se gândea nostalgic mama lui !).

Tare s-a bucurat Nadine că protejatul ei reuşise să ia vila şi s-a grăbit să vină în ţară pentru a-i mulţumi celui care îşi arăta astfel recunoştinţa şi pentru a finaliza, tot aşa cum vorbiseră, revenirea vilei în proprietatea ei şi a familiei sale. Înfrigurată, Nadine sună la uşa apartamentului familiei lui Viorin din Blocul Roşu. Îi deschise chiar Viorin, care nu înţelegea ce doreşte acea doamnă. Destul de repede a priceput : cică, spunea ea, ar vrea să intre în posesia vilei de la Poiana Caprei. Faptul în sine i s-a părut lui Viorin de o josnicie fără margini ; această femeie îi vânduse vila, ce-i drept, fără bani, dar contractul era limpede şi chiar pe el scria mare : "contract de vânzare-cumpărare", aşa că nu putea pricepe de unde atâta tupeu pe femeia din faţa lui care îşi permitea să-l deranjeze acasă. Scandalizat, Viorin a trimis-o la plimbare pe "nebuna" care îi tot dădea cu nu ştiu ce înţelegere visa ea că ar fi avut cu el. Viorin era nedumerit ; ce căuta el în toată această poveste dintre Nadine şi mătuşa sa ? Nu, el nu-şi amintea să-i fi promis ceva şi, oricum, n-ar fi făcut ceva ilegal în ruptul capului. Pe bună dreptate, o izgoni pe bătrâna "obraznică" şi-i închise uşa în nas. În spatele uşii, Viorin rânji satisfăcut şi cu cinism… Reuşise să o înşele pe babă, exact după modelul mentorului sau, ţiganul Andrei, fără ca altcineva să-l poată trage la răspundere. Viorin promitea să devină ceea ce în stradă nu reuşise : un caid al asociaţiei de locatari.






Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu