marți, 24 septembrie 2013

"Secrete arzătoare" ep. XVII


 În lumea ce-i devenise o a doua famile, Viorin a descoperit că poate fi util. Simpatic prin slugărnicia sa condimentată cu glume, ochelaristul era tolerat fără efort. Acasă oricum nu-i venea să meargă, să asiste iar la certurile părinţilor săi sau la euforia bahică a tatălui. Ca orice derbedeu "de nădejde", tatăl său era un individ "puternic" cu băiatul pe care îl "ciocănea", dar şi cu nevasta, după "principiul" golănesc "nevasta nu se părăseşte ; se bate şi se păstrează". Influenţat din toate părţile de diverse tipuri de violenţă, de promiscuitate şi de semianalfabetism, Viorin nu putea decât să calce pe urmele mentorilor săi direcţi sau indirecţi, conştient sau nu…

Avea doar 17 ani când i s-a ivit ocazia să-şi arate caracterul, dar şi să se răzbune pentru suferinţele îndurate. Tatăl său era bolnav, iar animalul din Viorin s-a exprimat imediat. Ca şi în regnul animal, unde fiarele sănătoase le suprima pe cele bolnave, la fel a procedat şi Viorin cu tatăl său : era bolnav şi slăbit, deci, a gândit adolescentul bulevardier, e momentul să fie atacat… Şi a făcut-o la propriu, rupându-i tatălui o mână şi un picior şi internându-l de urgenţă în spital. Mama sa, oricât ar fi fost ea de duplicitară, faţă de fiu avea o slăbiciune aparte, aşa că s-a hotărât să-l trimită departe de ţară, până ce ea va putea "aranja" totul, în aşa fel încât progenitura aproape paricidă să nu aibă de suferit penal. În sinea ei se bucura că soţul îşi luase o binemeritată "răsplată" pentru anii de suferinţă înduraţi alături de el. Ştia că ea făcuse tot ce ştiuse pentru ca fiul să-i fie cât mai aproape şi cât mai mult timp cu putinţă, chiar dacă această formă de dragoste îl marca subliminal şi-l efemina mental şi afectiv. Acum era ceva grav, aşa că nu la prostii avea ea a se gândi…

În Blocul Roşu vorba circula repede şi astfel a aflat şi mama lui Viorin despre o doamnă, Nadine, nepoată a unui mare ilegalist şi întemeietor al partidului comunist modern, el însuşi "înghiţit" de propriul partid, la fel cum Cronos îşi înghiţea copii. Unchiul comunist dispăruse printr-o judecată sumară şi o execuţie rapidă, dar reabilitarea sa promitea să fie extrem de utilă pentru familia lui Viorin ; ştia mama sa de ce şi cum să procedeze pentru ca undeva, în spatele nevăzut al vieţii lor să existe cineva care, mai ales în noile condiţii post-revoluţionare, să le ofere o anumită "prestanţă". Ştia prea bine cum să se bage pe sub pielea cuiva, iar viaţa ei era cea mai bună metodă pentru a înduioşa pe cineva. Şi astfel s-a legat "prietenia" dintre Nadine de Paris şi mama lui Viorin din Blocul Roşu de lângă Gară.

După comiterea faptei, derbedeul a fost luat imediat de către mama sa şi trimis, după lacrimile de rigoare şi chirăiturile convingătoare de la telefon, direct la Paris. Acolo urma ca tânărul golan să "soarbă" din imaginea holistică a unui revoluţionar care a preferat să fie întâi român şi apoi comunist ; desigur, grijulia mamă se gândea că fiul său ar fi mai fericit invers, mai ales cu "aptitudinile" sale, atât cele moştenite (de la ea, fireşte), cât şi cele căpătate din mediile pe care Viorin le tot frecventase. Acum însă era momentul să fugă la Paris, măcar până când mama va reuşi să-şi convingă bărbatul să retragă plângerea pe care o făcuse fiului ; fiu mardeiaş de bolnavi. Cu laşitatea sa caracteristică, lui Viorin i s-a părut firesc să fugă de rigorile legii şi iată-l la Paris, când el ar fi trebuit să fie la liceu. Timp de 6 luni a cunoscut atmosfera pariziană, viaţa de zi, dar mai ales de noapte şi a cunoscut şi "plăcerile interzise" ; pentru început, doar de încercare, dar i-a plăcut. Băieţii pe care îi cunoscuse îi procurau plăceri nebănuite, plăceri pe care nu şi le mai putea refuza. Mereu avuse probleme cu fetele, dar vina nu era a lui, desigur… Timiditatea sa, cultivată inconştient de mamă şi întreţinută de violenţa tatălui, ea era responsabilă pentru eşecul său continuu în relaţiile nicicând începute serios cu fetele. Abia la Paris a înţeles că în viaţă nu doar femei există, ci şi bărbaţi.


Dar lunile au trecut repede, iar mama sa a "netezit" drumul pentru ca fiul rătăcitor să revină în ţară, dacă nu pentru altceva, măcar pentru a reuşi să dea bacalaureatul. Cu capacitatea sa de manipulare primară, dar şi profitând de nebuloasa socială post-revoluţionară, mama a reuşit să convingă profesorii că fiul său e o victimă care a trebuit să fugă pentru a scăpa de furia dementă şi nemotivată a tatălui. Ca urmare, în "democraţia originală" proaspăt instaurată, tânărului Viorin i s-au motivat cele 6 luni de absenţe nemotivate şi a intrat, ca şi colegii lui care făcuseră şcoală, la examenul de bacalaureat. Ca orice formalitate, mai ales în condiţiile anului 1990, bac-ul a fost luat de toată lumea, că învăţaseră sau nu, iar pasul următor a fost facultatea. Ei, asta da mândrie pentru mamă ! Fiul său, cel care fugise de penal, era acum student la Drept… ! E adevărat, nu la stat, ci la "Universitatea creştină", proaspăt înfiinţata Universitate privată, ce funcţiona cu bani frumoşi, în sedii frumoase şi cu condiţii speciale pentru acea vreme. Că banii, sediile etc. veneau din Est, acelaşi Est de unde venea cândva "lumina" întunericului roşu, asta nu conta deloc pentru tânărul carierist.




Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu