miercuri, 2 octombrie 2013

"Secrete arzătoare" ep. XXIII

 Tare s-a mai bucurat Nelu Cucuvelu’ când "iedul" Viorin a ajuns preşedinte! Când a devenit şi administrator interimar, Nelu s-a gândit că nimic nu mai putea strica prietenia de zeci de ani cu vechii săi tovarăşi. Acum avea un om ascultător pus în fruntea partidului pe care atât de mult îl iubea şi avea toată libertatea să discute cu ruşii maniera de preluare de către aceştia a administraţiei Blocului Roşu. Încurajaţi, ruşii au început să lucreze chiar pe faţă, punând fără fereală la dispoziţia noii administraţii şi elicoptere sau avioane, dar şi încercând să înglobeze în conducere oameni formaţi la aceeaşi universitate ca şi Viorin, universitate fondată din banii lor sub numele de "Universitatea Creştină"; era cel mai bun nume sub care puteau ascunde "cerneala" roşie care le curgea în vine.

Viorin chiar a încercat, urmând ordinele, să o pună în fruntea Comisiei de cultură a asociaţiei pe Crina, secundanta întemeietorului formal al universităţii, altfel un "tovarăş de nădejde", format la Academia de la Moscova, de unde plecase încununat cu gradul de colonel, încă de la cei 35 de ani pe care îi avea pe atunci. Acum era bătrân şi obsedat sexual, în special de tinerele sale studente, dar ce conta asta?! El rămânea unul dintre apropiaţii partidului şi, mai ales, al lui Andrei; Nelu era deja un prieten atât de vechi, încât nici nu se mai punea problema să le fie amintită relaţia. Din când în când, la o bere, Nelu şi vechiul său "sputnik" rememorau atât vremurile când raportau tot la Moscova, fără să le pese prea mult de poliţia comunitară angajată la Blocul Roşu, cât şi de pedepsele cumplite pe care le aplicau "duşmanilor locatarilor", cum îi numeau ei pe aceia care îndrăzneau să vrea binele asociaţiei; ce bine puteau să vrea ăia, când ei ştiau cel mai bine ce e bine şi ce nu pentru locatarii care şi aşa nu suflau în faţa lor?! "Ce vremuri!", îşi aminteau cu nostalgie...

Alianţele şi mezalianţele politice se succedau aproape zilnic, subteran sau nu, se făceau "tratate" secrete, atât între persoane, cât şi între organizaţii mai mult sau mai puţin militare, mai mult sau mai puţin trădătoare, dar şi între grupări ale aceluiaşi partid, în funcţie de interesele prioritare ale grupurilor din care neoficial făceau parte diverşii protagonişti. Viorin căuta să facă un balet de urşi între toate aceste părţi ale unui conflict surd, încercând, aşa cum tot mama sa îl învăţase, să-i mulţumească pe toţi. În realitate, Micul Che de bulevard se temea de toata lumea, motiv pentru care le dădea dreptate tuturor în cel mai ridicol mod cu putinţă sperând că la nevoie îl vor sprijini la rândul lor. Cum era de aşteptat, gruparea de obsedaţi a lui Viorin a primit nişte oase de ros, altfel cu destulă carne, dar ca putere ei au căzut pe poziţia "şi alţii". Vechile cadre ale partidului nu catadicseau nici să-l informeze pe administratorul interimar care oricum nu făcea nimic în afara apariţiilor televizate de la televiziunea cu circuit închis a asociaţiei. Adora să se ştie la tv, tot aşa cum Didina adora să se pozeze în cele mai pornografice poziţii cu putinţă; până la urmă, cei doi se deosebeau doar prin forma de prostituţie practicată. Îi unea propensiunea lor, a ambilor, pentru bărbaţi şi pasiunea cu care se vindeau pentru a parveni, indiferent cât trebuia să se înjosească pentru asta. Morală nu exista la ei, cum nici noţiunile sociale obişnuite ale celor cu educaţie fermă din familie.

Viorin n-avusese timp să-şi termine studiile liceale, ocupat fiind cu maltratarea tatălui şi apoi cu "fuga în Paris", aşa că nici facultatea nu era deloc accesibilă lui, nu prin mijloacele obişnuite. A urmat cursurile "Universităţii creştine" pentru că acolo nu trebuia să înveţe, atât timp cât profesor şi protector îi era Andrei, cel temut şi în Universitate, dar şi în conducerea administraţiei Blocului Roşu. Mai târziu va declara oricui că a terminat Universitatea Bucureşti, minţind cu neruşinare şi în acest caz, tot aşa cum, tot mai târziu, va minţi în privinţa masteratelor sale inexistente sau a diplomei sale de doctor în... golaneală, plagiată la modul cel mai ordinar cu putinţă ; ba chiar o diplomă de două ori plagiată... La o primă vedere, Viorin putea să pară un sfertodoct perfect, dar el cu siguranţă era mult mai puţin decât atât. Minciunile sale deveniseră adevărate probleme medicale, delirul şi fixaţiile ridicol de obsesive înlocuindu-i discursul grobian ce tot mai rar apărea, acoperit de maladia ce se instalase insidios. Ce nu pierduse derbedeul erau manierele de gang, miştocăreala grosolană şi gratuită, frica de a-şi asuma orice responsabilitate şi laşitatea să extremă, altfel bine cunoscută.

Aşa cum învăţase la şcoala de partid comunist, Viorin promitea deşănţat, oricărui locatar, absolut tot ce credea el că-şi doreşte preopinentul. Unii cereau locuri de muncă în birourile administraţiei, iar el le promitea solemn că toţi locatarii vor câştiga bine de pe urma unei administraţii conduse de el, dacă va fi votat. Alţii doreau salarii şi pensii, iar Viorin le promitea şi lor că munca va fi mai uşoară, cu mai puţin efort, dar salariile şi pensiile vor creşte ameţitor. Mai erau locatari care se plângeau că preţurile sunt prea mari la magazinele asociaţiei de locatari şi că taxele îi copleşesc; şi pentru aceştia, Viorin avea promisiunile pregătite: preţurile or să scadă drastic, iar taxele vor fi simbolice. Cine îl asculta şi-ar fi imaginat că tânărul ochelarist e o capacitate în materie de economie, singurul capabil să salveze asociaţia din starea gravă financiară în care se afla. Că situaţia era gravă din cauza lui Andrei, asta nu-şi mai amintea nimeni, toţi fiind vrăjiţi de promisiunile umflate ale "şarpelui cu ochelari". În nici o asociaţie de locatari din lume aşa ceva n-ar fi fost posibil, dar în Blocul Roşu 70% dintre locatari erau proști îngrămădiţi, interesaţi de partidul comunist sau beţivi puturoşi pe care îi găseai toată ziulica în faţa blocului, pe băncuţe, cu "bomboanele agricole" în buzunar şi cu vodca de pufoaică în mână; acesta era electoratul lui Viorin, după chipul şi asemănarea lui.









Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
                                


Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu