joi, 10 octombrie 2013

"Secrete arzătoare" ep. XXIX

 Economia Blocului Roşu nu se vedea prea bine... Unii realizau că ea se fragiliza pe zi ce trecea, mai ales că Viorin o abandonase complet. El era interesat doar de spectacolul bulevardier pe care îl dădea de câteva ori pe zi, spectacol în care elementul central era „iată, noi am făcut!”, deşi administratorul nici habar nu avea ce se întâmplă în economie. Minciunile bolovănoase curgeau neîntrerupt, haotic de multe ori, arătând starea de sănătate a pacientului lăsat în libertate. Comuniştii bătrâni l-au lăsat să-şi facă numărul, chiar dacă locatarii începuseră să înţeleagă că la conducerea administraţiei se afla un dezechilibrat mintal, plin de frustrări şi peste măsură de complexat. Pentru conducătorii partidului nu conta impresia câtorva locatari consideraţi „nereprezentativi”, ci doar efectele minciunilor primului derbedeu din partid asupra prostimii; iar de proşti chiar nu ducea lipsă Blocul Roşu!

Copiator de răsunet internaţional (apăruse pe larg şi în „Plagiarism Today” din New Orleans), Viorin se simţea prost să nu-şi etaleze capacitatea redusă şi în societăţile selecte europene. Ca urmare, la întâlnirea europeană a asociaţiilor de locatari, s-a dus Viorin, în loc să meargă preşedintele. Istoria acestei deplasări seamănă cu un film de desene animate, în care şoricelul cu ochelari îi pune piedică motanului doar ca să ajungă el la caşcaval. Viorin plecase din vreme şi se aţinea pe lângă sala de conferinţe unde urma să aibă loc întâlnirea, în timp ce în ţară, oamenii administratorului nu-i semnau preşedintelui ordinul de deplasare. La reuniune, preşedintele asociaţiilor europene l-a întrebat doar dacă are manadat să reprezinte asociaţia Blocului Roşu, aşa că n-a fost decât o bagatelă ca Viorin să-l mintă cu o siguranţă demnă de o cauză mai bună. Fireşte, toată acţiunea de forţă fusese una cât se poate de inutilă, pentru că Viorin habar n-avea ce trebuie să facă acolo. La ieşire, presa internaţională care deja îl luase la bani mărunţi, l-a abordat în legătură cu un subiect jenant pentru alţii, dar nu şi pentru pacientul nostru: plagiatul şi ce are de gând să facă, demisionează sau nu? Pentru ca „talentul” său de mincinos patologic să dubleze trista celebritate căpătată cu ocazia descoperirii primului său plagiat, Viorin a mărturisit că va demisiona... dacă se va dovedi că a copiat. Cum era de aşteptat, iar presa străină habar n-avea, totul era doar o întorsătură golăneasca a frazei, una care să-i permită să scape basma curată. Ca urmare, parchetul care şi aşa n-avea competenţa să stabilească plagiatul, a decis că nu se poate începe urmărirea penală în cazul atât de clar dovedit în presă, deoarece nu avem lege care să-l incrimineze. În acest fel, Viorin a rămas un copiator, dar unul cu diploma valabilă, ceea ce a fost îndelung comentat în „Plagiarism Today”.

Încă de la prima sa ieşire europeană în calitate de administrator, „celebritatea” nu l-a ocolit. Toate ţările din Uniune înţeleseseră că la cârma Blocului Roşu se instalase un personaj mult mai potrivit unui ospiciu, decât în funcţia pe care o ocupa. Pe Viorin nu-l interesa deloc impresia pe care o lăsase; de mic se învăţase cu umilinţă şi cu urmările abuzurilor la care fusese supus timp îndelungat. Ştia doar care era misiunea sa, motivul pentru care primise demnităţile de care dispunea: el trebuia să implementeze stalinismul „cu faţă umană”, pe cât posibil, pentru o foarte lungă perioadă de timp; acesta era testamentul politic pe care Nelu dorea să-l lase locatarilor proşti din Blocul Roşu.


Mahalaua blocului aştepta zilnic să-l vadă iar pe Viorin. Şi ei ştiau că minte ordinar, dar era unul de-al lor; şi ei îi minţeau pe „gabori”, aşa că îl înţelegeau perfect. Din ce în ce mai mult, Viorin devenea administratorul golanilor de cea mai joasă speţă şi tot mai puţin al oamenilor. Întreaga sa energie era concentrată pe spectacol. În felul ăsta, presa se axa pe golăniile sale şi nu mai băga de seamă nici ce se petrece la „Taverna lui Petar” şi nici maniera în care sunt deturnate sume uriaşe de la buget. Nici Viorin nu stătea cu mâinile în sân, el manevrând subteran diverse sfori care să-i aducă nişte comisioane uriaşe; că doar nu rămânea administrator până la adânci bătrâneţi. Jaful era aproape total, dar locatarii erau mulţumiţi... Şomajul creştea, la fel şi preţurile, salariile rămâneau mici, dar în declaraţiile triumfaliste ale lui Viorin lucrurile stăteau exact invers, cum de altfel se scurgea şi viaţa sa: în alte dimensiuni psihice spaţio-temporale. Golanilor blocului, foştilor protectori ai administratorului de azi le era suficient să aibă litra de trăscău asigurată şi o poliţie comunitară mult mai indulgentă, că în rest ştiau ei ce au de făcut: într-o asociaţie în care administratorul şi cartelul său fură de rup, şi derbedeii ei au destule ponturi de pe urma cărora să-şi asigure traiul fără a fi nevoiţi să muncească. Anarhia devenea tot mai evidentă, spre satisfacţia lui Nelu, cel care de la o zi la alta simţea că visul său de bolşevic bătrân e pe cale de a deveni realitate.



Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu