marți, 8 octombrie 2013

"Secrete arzătoare" ep. XXVII

 Toate se anunţau a fi foarte bune pentru Viorin şi încă şi mai bune pentru partidul său comunist ce dezvolta idei din ce în ce mai asemănătoare bolşevismului sovietic, condimentate pe alocuri de un cheguevarism de cartier... Da, ar fi fost bune dacă nu ar fi existat şi Justiţia... Această doamnă cu ochii legaţi nu părea să fi citit "Capitalul" lui Marx, aşa că nu avea de unde să ştie că "lupta de clasă" se duce furând bani de la buget şi că un comunist care nu fură e un comunist mort. Neştiutoare şi complet neinstruită, coana Justiţia s-a pus pe capul lui Andrei, spre uimirea prost simulată a lui Viorin. Mitomanul de partid nu înţelegea ce făcuse atât de grav Andrei, încât să fie judecat atât de aspru?! Îşi amintea prea bine de Andrei şi de gingăşia cu care îl trata de fiecare dată în intimitatea lor promiscuă şi nu i se părea deloc în regulă ca acesta să fie condamnat şi chiar la o pedeapsă cu executare. Într-un fel, pe Viorin îl ciupea un pic şarpele geloziei; la puşcărie erau atâţia băieţi chipeşi, iar Andrei, o ştia, era vulnerabil la farmecele unui băiat bine făcut. Hotărât lucru, din poziţia sa de preşedinte de partid şi de administrator al Blocului Roşu, Viorin trebuia să facă orice e omeneşte posibil pentru a-l scăpa pe dragul de Andrei de ispitele de la închisoare.

Întreg partidul s-a mobilizat revoluţionar la chemarea lui Viorin... Cu toţii au făcut un scut uman virtual în jurul fostului administrator atât de greu încercat acum. Legea dispăruse din discursul lor şi doar legea lor, a  caizilor politici, a baronilor locali, acea lege era singura care conta. Disperarea lor era evidentă, mai ales că nu ştiau dacă nu cumva Andrei va începe să-şi dea drumul la gură pentru a avea un tratament mai blând sau o pedeapsă mai scurtă. Înainte de orice grijă pentru fostul lor preşedinte şi chiar înainte de grija carnală a lui Viorin se aflau grijile pentru viitorul propriilor destine ce nu se vedeau deloc prea limpede. Cu obedienţa obişnuită faţă de conducerea partidului, cu toţii au lansat acuzele cele mai inepte la adresa adversarilor politici şi a preşedintelui asociaţiei de locatari, fără să realizeze că ei sunt la putere şi deci era hilar să acuze diverse ingerinţe politice la care tot apelau pentru a justifica opoziţia lor la condamnarea lui Andrei. Nu le păsa de nimeni, nu-i interesa că se făceau de râs într-un mod ce făcea deliciul presei libere, important era să fie ei la adăpost. Să-l scape de puşcărie n-au reuşit (erau şi destul de reduşi intelectual, ca orice derbedei), dar au fost capabili să ofere astfel un subiect gras presei internaţionale care n-a ezitat să-i califice drept complici ai proaspătului puşcăriaş. De la scandalul copierii lucrării de diplomă, unde personajul central fusese Viorin, din Coasta de Fildeş şi Nigeria şi până în Thailanda sau Mongolia, presa mondială nu mai avusese şansa unui subiect atât de grosolan, unul ce se preta la a fi tratat in extenso timp de cel puţin o săptămână.

Toate încercările comuniştilor de a-l scăpa pe Andrei de puşcărie au fost zadarnice. Au mai vorbit o vreme cu o nedisimulată îngrijorare, au mai făcut apel la "ţărişoara" care era, spuneau ei, ameninţată de dictatură pentru că unul de-al lor intrase la puşcărie tocmai când veniseră la putere, apoi au tăcut osteniţi de marele efort "telectual". Andrei şi-a găsit odihna în braţele musculoase ale vieţașilor, iar Viorin a rămas să-i ducă dorul şi să protesteze aiuristic împotriva a nu se ştie ce; parcă nici minciunile alea grosolane, grobiene chiar, nu-i mai veneau ca mai demult. În mod vizibil, Viorin era foarte afectat, mai afectat de separarea de Andrei decât fusese când "oamenii răi" şi invidioşi pe poziţia câştigată prin munca de alcov – îl acuzau că îşi copiase lucrarea. Şi ce dacă a copiat-o? Şi copiatorul o face şi nimeni nu-i mai reproşează... "Bine" educat de partid, doctorul în mitomanie le râdea tâmp şi le plasa glumiţe bulevardiere tutror celor care-l întrebau ce poate comenta despre furtişagul său intelectual. Ce ştiu ei, se gândea el în timp ce reporterii îl încolţeau cu întrebările... Dacă le-ar spune că nici masterate n-are şi că nici facultatea n-a terminat-o la stat, ce ar mai spune aceşti răuvoitori plătiţi, fără îndoială, de către "duşmanul său de clasă", preşedintele asociaţiei?! Andrei îi spusese să treacă zâmbitor peste orice acuze, să mintă oricât de josnic, amintindu-i vorbele lui Eminescu: "Calomniaţi, calomniaţi, calomniaţi cât mai mult; până la urmă se va găsi cineva să vă creadă" şi, cum de proşti nu ducea lipsă Blocul Roşu, minciuna josnică devenea astfel armă politică absolut permisă în partidul comunist.


Încarcerarea lui Andrei a rupt şi ultima legătură a lui Viorin cu realitatea. Rămânea doar un preşedinte de partid pe care nu-l asculta nimeni (deşi femeile de serviciu de la sediul central îl salutau cu umilinţă) şi un administrator incapabil să gestioneze ceva. Fireşte că greii partidului au sesizat deruta psihică în care se afla tânărul lor preşedinte formal, dar ştiau că au nevoie de el aşa că nu l-au deranjat nici măcar cu un gest; unde mai găseau ei un individ capabil să mintă în asemenea hal? Că el era zdruncinat psihic încă din naştere şi că închiderea lui Andrei i-a frânt şi ultima fărâmă de rezistenţă mintală, asta nu-i interesa; "partidul e în tot şi-n toate" şi "nimic fără partid" erau devizele lansate de Nelu Cucuvelu’, fostul student moscovit, devenit şi el la absolvire colonel, pentru ca mai apoi, după reorganizarea partidului pe baze noi, staliniste, el să devină nu un kappo, ci un guru al partidului comunist devenit socialist doar ca denumire. Viorin respecta toate ordinele venite de la Nelu, mai ales că știa un mare adevăr : Nelu nu doarme, el doar se odihnește…





Această producţie literară se află sub protecţia dreptului de proprietate intelectuală.
                                

Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu